Love For Maria

Songwriters: Mario Joy
Licenses: SPRINT MEDIA
Cunoscutul solist cu succes internațional Mario Joy revine în atenția fanilor de la noi și din întreaga lume cu o nouă piesă cu care speră să fie bine primită la fel ca și celelalte melodii ale sale. Aceasta se numește „Love For Maria” și are parte de un videoclip interesant.
Autorul hitului „California” se întoarce cu o nouă melodie însoțită de videoclip pe care le lansează împreună cu Sprint Music. “Love For Maria” este una dintre piesele la care solistul a muncit cu atenție și dedicație, fiind cunoscut faptul că Mario Joy este atent la detalii.
“Mi-a venit ideea refrenului încă de anul trecut și în urmă cu o lună a fost gata. Sunt atent la detalii și de multe ori după ce lansez ceva după o perioadă când ascult piesa mă gandeam că se putea mai bine. Dar experiența își spune cuvântul și consider că am evoluat față de anii trecuți. Sunt foarte implicat, fac muzică, text, mix master, îmi place să iasă cum trebuie. Piesa este pentru cei nehotărâți care ajung până la urmă să se stabilească la o singură femeie, să-și împartă viața cu una sigură, în cazul meu, pentru Maria. Avem și un videoclip colorat, se potrivește cu piesa și a fost regizat de Silviu Mandroc. Filmările s-au desfășurat repede pentru că am știut ce vrem. Doar că am amânat filmările cu câteva săptămâni pentru că locația nu era ce-mi doream eu și s-a schimbat locul de filmare”, ne-a povestit Mario Joy. Care este mulțumit că piesele lui se ascultă în continuare în toate colțurile lumii, chiar și în Rusia și Ucraina, unde-i război sau în Turcia afectată de cutremure.
“Muzica mea se ascultă în toată lumea și mă bucură că piesele mele sunt ascultate peste tot”, spune artistul care abia așteaptă să înceapă din nou concertele după Sărbători Pascale.
Mario Joy a dat lovitura cu ”California”
Mario Joy a făcut senzație în industria muzicală în 2016, când a devenit recunoscut la nivel mondial datorită hitului „California”. Au urmat și alte piese de succes, precum „Gold Digger”, „Tocalame” sau „Can’t get you”, iar piesele sale cumulează mai mult de 300 milioane de vizualizări pe YouTube. „California” a fost în fruntea topurilor muzicale din Europa și s-a poziționat pe locul 73 în topul Shazam World, cu peste 2.6 milioane shazams.

Are în palmares o sumedenie de premii, precum Best Uprising Internațional Artist la Golden Panther Awards 2019 din New York sau En Moda Magazine Awards 2018 și 2019 din Cipru.

La nivel local, artistul a colaborat de-a lungul timpului cu nume precum Jukebox, Lavinia, Nick Kamarera, Anda Adam, Dorian Popa, Otilia Bilionera, Puya și mulți alții.

Listen To Mario Joy More Hits

TW
LW
PP
WOC
Title
Artist
Rating
Music
Video
Lang
Genre
Licenses
ISRC
Dwnld
On Air
Radio Airs
YouTube Views
Spotify Streams
Release Date
Pop
R&B
Sprint Music
8
2
114
0
0
1 Apr, 2023
Pop
Dance
Electronic
Effective Records
DG-A05-22-69127
26
25
5 639
0
0
2 Oct, 2022
Pop
Dance
Electronic
Sprint Music
RO-CRP-22-05738
57
78
33 664
0
0
26 Jul, 2022
Pop
Dance
Electronic
Effective Records
US-WH1-97-01148
43
22
2 292
0
0
8 Mar, 2022
Pop
Dance
Electronic
Warner Music
FR-X45-21-92160
31
29
5 440
0
0
30 Sep, 2021
Dance
Electronic
Effective Records
RO-SMA-21-00643
25
24
5 714
0
0
23 Mar, 2021
Pop
Dance
Hit-Zone Music
26
24
8 206
0
0
24 Nov, 2020
Pop
Dance
Hit-Zone Music
15
12
2 860
0
0
13 Sep, 2020
Pop
Dance
Warner Music
FR-59R-20-76253
3
33
38 863
489 159
0
7 Mar, 2020
Pop
Dance
Effective Records
10
3
594
0
0
2 Jun, 2019
43
18
Pop
Dance
Warner Music
FR-10S-21-64506
32
123
367 637
0
0
2 Jun, 2016